Ceva de si cu folos pentru toti!

Ma gandeam ca orice „chef” are nevoie de cele mai bune ustensile in bucatarie. Ustensile inseamna mai mult decat cateva linguri, cutite. Poate insemna chiar o aplicatie direct pe telefonul mobil care sa „miroase” la propriu mancarea gatita. Evident ca ma refer la „chefii” amatorii ca mine. Cei profesionisti nu au nevoie probabil de astfel de ajutor. Eu insa patesc uneori sa uit sa pun ba sare, ba piper. Evident, esentialul din mancare. 🙂 Cum ar fi insa, un geniu sa inventeze aplicatia care sa aiba simturile ascutite, sa simta mirosul mancarii, sa se conecteze la internet, sa descopere ce „dish” am pregatit si sa-mi spuna ce lipseste? Pare SF? Eu zic ca pare ceva cu adevarat inedit, care ne-ar scuti pe noi uitucii de intrebarile aditionale. 🙂 Ar fi mai simplu sa aflam instant, decat sa ne tot bombardam creierul cu intrebari. Si asa saracul e tare ocupat toata ziua cu intrebari existentiale. Iti dai seama cat de buna ar fi aplicatie pentru toti cei care si-au propus sa se initieze in ale gastronomiei? Ar fi de folos chiar si pentru cei care au probleme cu memoria si care nu ar fi in acest fel dependenti de altii.

Revenind la gastronomie, aplicatia despre care vorbesc poate fi in urmatoarele luni chiar in magazinul tau online, daca cei de la UTOK gasesc geniul caruia ii vor oferi  2000 de euro! Si iti dai seama ca-l vor face si cunoscut! Ce trebuie sa faca geniul din tine? Pai toate detaliile sunt pe http://www.utok.ro/app-genius

Gastronomia nu ar mai reprezenta un subiect tabuu pentru multe domnisoare amatoare doar de fast food sau junk food. Poate astfel vor reusi si ele sa-si cucereasca partenerul cu ceva pregatit chiar acasa, fara sa apeleze mereu la restaurante si alte servicii de delivery a mancarii.

Iti dai seama ca si Gordon Ramsay ar fi invidios pe tine ca ai stii exact care sunt ingredientele ce trebuie combinate si cum? Ba mai mult de atat, ai putea sa-i faci concurenta. 🙂

Reclame

Serios? Chiar asa de fraiera ma crezi?

Nu ti s-a intamplat niciodata sa-ti fie rusine de rusinea altora? In sensul sa iti vina sa-i iei pe altii si sa-i dai cu capul de pereti, pentru ca nu isi dau seama cat de prosti sunt? Mai trist e ca nu inteleg nici cand le spui, ca de subtilitati nu vorbim, nu-i ajuta cerebelul pentru asa ceva, dar ei se cred mari conducatori. Peste unii timpul a trecut degeaba: nu au invatat nimic din experientele anterioare, pur si simplu nu stiu sa se comporte uman. Pentru ei totul e mecanic. Cand nu exista respect e extrem de grav! Mai trist e cand trebuie sa asculti de astfel de oameni. In ultima perioada imi dau seama ca am acordat „credite” unor oameni care mi-au demonstrat ca timpul a trecut degeaba peste ei, ca trecutul nu i-a ajutat la nimic, doar le-a umplut cativa ani din viata. Sunt acei oameni care sunt in stare sa te calce pe cap doar ca sa respire ei, nu conteaza sacrificiul, nu conteaza absolut nimic. M-am urat de acesti oameni si ma enerveaza ca nu mi-am invatat lectia, ca inca le-am mai acordat incredere. De cele mai multe ori aceasta intentia a mea de a avea incredere in oameni este luata in „ras”, altfel nu inteleg atitudinea prin care sunt luata de „fraiera”. Adica daca tac si zic o data, de doua ori, insa nu zic zilnic inseamna ca sunt proasta sau ca am facut uitata povestea? Nu. Inseamna ca e randul ca tu sa iei atitudine si sa rezolvi problema. Crezi ca-mi bat gura degeaba? Crezi ca daca te-am tratat cu respect trebuie sa ma calci pe cap? Nu crezi ca e cazul sa ma tratezi cu respect?

Urasc sa fiu mintita, sa fiu dusa de nas!